Yahoo Messenger în 2017

Ați fost vreodată curioși să vedeți dacă mai există Yahoo Messenger, dacă mai aveti persoane online și tot așa mai departe? Eu da. Și pot să zic că am rămas surprins.

Dar nu la modul ăla gen “Bă, ce mișto a rămas aplicația”, nu. Ci la modul “Ce rahat. Mai degrabă intram pe  mIRC!”.

Bine, mai întâi am încercat să intru prin Meebo, E-mail direct și toate metodele prin care intram când îmi era lene să intru în aplicație. Nu am reușit.

Bă, și mi-am instalat aplicația. Are tot vreo 45 de mega, ok, intru.  Și-mi intră direct, fără instal, fără nimic. Sign in și după mi s-a părut că mi-a dat eroare, dar de fapt era conectat. Așa de nașpa arată acum (am mâzgâlit eu pe acolo să nu se vadă id-urile).

Read more

Impresii, amintiri (I)

Ideea de a face haz de necaz este un lucru tipic românilor și lucrul ăsta se simte în fiecare zi la mulți dintre noi. Nu puteți nega asta. Și am ceva amintiri pe tema asta. 

Am lucrat acum ceva timp într-un call-center în care trebuia să fac diverse sondaje de opinie pe anumite persoane.  Și mă refer la persoane din absolut toate colțurile țării, indiferent de gen, vârstă sau studii (bine, unele erau specifice).  Așa am ajuns să vorbesc cu persoane de 18 ani care aveau voce de 30, cu bătrâni de 90 care păreau să aibă 60 (și nu ai de ce să minți că ai avea mai mulți ani decât ai, de obicei e invers), persoane cu salar de câteva mii de euro în România  și moși care-mi vorbeau de sex-simboluri din vremea lor. Nu de puține ori m-au făcut să râd, mi-a făcut enorm de multă plăcere să vorbesc cu ei și mi-au rămas niște amintiri pe care nu le voi uita.

Cei bătrâni pot fi amuzanți și în mod involuntar, de aceea atunci când l-am întrebat pe un bărbat la ce oră aș putea reveni cu un telefon mi-a răspuns  “Bine, așa rămâne!”.
Totuși, au și umorul lor. L-am întrebat pe un pensionar dacă o cunoaște pe politiciana Clotilde Brigitte și dacă are încredere în ea.  El mi-a raspuns simplu “Nu. O cunosc pe Brigitte Bardot. În ea aș fi avut încredere”. Acum Bardot are 82 de ani,  de-o vârstă cu interlocutorul meu,  dar aveți aici niște poze cu ea tânără și îl înțeleg pe om.

Ca să trec la femei, o bătrână care mi-a spus că are doar 5 minute la dispoziție m-a ținut 20 de minute la telefon, iar după ce am ascultat tot ce are de zis, înainte să închidă a pasat vina către mine: “Să știți că eu nu am vrut să vă țin la telefon, dar dumneavostră m-ați incitat (bine ca nu altfel). E vina dvs!”
De asemenea,  o tipă mai tinerică când am intrebat-o dacă e româncă mi-a spus că e de origine turcă și pentru un moment am avut impresia că face mișto de mine, dar vorbea serios.

O femeie foarte simpatică, pe care nu am vrut să o deranjez pentru că era la volan, mi-a dat o replică genială:  “Nu e o problemă, vă răspund. Dar să-mi dați adresa companiei unde lucrați, să știu unde să trimit amenda în cazul în care mă oprește poliția”.  La asta n-ai cum să nu râzi.

Un umor negru a avut o bătrână pe care am întrebat-o cum trăiesc românii acum, comparativ cu acum 10 ani.  Răspunsul a fost că suntem mai răsfirați în momentul de față pentru că au mai murit ceva persoane față de anul 2006, cand eram mai înghesuiți. Am scris și un articol separat despre asta aici.

Un nene simpatic, după ce am vorbit 10 minute cu el la telefon și mă pregăteam să-mi iau rămas bun m-a făcut să râd: “Asta e tot? Credeam că o sa-mi spuneți la sfârșit ceva de genul <<Felicitări! Ați câștigat o mașină!>>”.

De asemenea, nu  știu care erau șansele, dar am vorbit cu un tip care mi-a spus că a lucrat la noi și mi-a zis să o salut pe Roxana, dacă mai lucrează aici. Păcat că nu cunoșteam nicio Roxană.

Bineînțeles, erau persoane cu care nu puteai să te înțelegi de nicio culoare, care te întrebau  până și cât câștigi, ce câștigă ei dacă vorbesc cu tine și care voiau să te dea în judecată că i-ai deranjat, dar orice persoană poate fi calmată dacă știi cum să o faci 

 

 

Olimpiadele de pe Facebook, noul sport național

Olimpiadele

Mi s-a umplut news-feedul de pe facebook cu zeci de olimpiade la care vor participa prietenii mei.  Și asta-i nouă, nu știu cine le-a creat, dar cred că încep să am mai mulți prieteni care vor participa la aceste concursuri decat cei pe care i-am avut la Ziua Izabellei.  Și erau mulți!

Nu trec în revistă toate olimpiadele pe care le-am văzut, pentru că unele nu merită menționate sau unele sunt prea banale.

1.Una dintre olimpiadele la care toate feministele vor să participe e Olimpiada de bătut bărbați, de aici.  

2.Olimpiada de bătut neveste există și ea aici, Cu femei n-am găsit, doar cu neveste.

3.Olimpiada de băut apa că-i udă (hahaha). Nici nu mai are nevoie de prezentare. Aici  vă puteți înscrie.

Read more

Concursurile la romani

Concursurile la romani

Concursurile la romani specifice se văd o dată cu nebunia cu Pokemon Go, oameni au fost împușcați, au murit, au descoperit cadavre și au fost jefuiți în timp ce jucau.

Totodată, câteva milioane au început să facă liste pro și contra. Că te scoate din casă, că faci condiție fizică, că te face antisociabil, că ajută la depresie sau că oamenii nu se uită pe unde merg.  Da, mă rog, în fine, fiecare cu părerile lui.

Ce m-a făcut pe mine să râd e ultimul concurs organizat de cei de la UPC. Dacă prinzi un pokemon intr-unul dintre magazinele UPC primești un cadou surpriză. Deja mi-i și imaginez pe ăștia: “Bă, dă-te din față, îmi  deranjezi pokemonul”.

Au postat pe Facebook o poză cu un pokemon Drowzee să arate cum trebuie făcut pentru a participa la concurs. Pozele din comentarii-s criminale.

Read more

Umor negru

umor negru

Nu am avut niciodată nimic cu persoanele care au umor negru, chiar mi-au plăcut filmele în care se folosea asta. Nu am cunoscut prea mulți oameni care să se priceapă la așa ceva, dar astăzi am auzit o chestie foarte tare de la o femeie trecuta de prima tinerețe.

Am avut de făcut un sondaj de opinie zilele acestea în care una dintre întrebări era ceva de genul “Cum credeți că este viața românilor in ziua de astăzi, în comparație cu viața de acum 10 ani?”. Sunt variante de răspuns, dar toți tind să-și exprime mai întâi propria părere.

Femeia în cauză a avut un răspuns extraordinar, citez: “Păi acum 10 ani erau cam înghesuiți oamenii, acum au mai murit din ei și sunt mai răsfirați, s-au mai aerisit. Bănuiesc că e mai bine acum“.

Cum se zice, răspunsul ăsta “made my day”. Nici n-am știut ce să-i răspund pe moment, am râs și atat 

Aruncă un ochi și aici

Top 8 cele mai bizare coincidențe din istorie

Mi-am amintit că am citit la un moment dat un articol legat despre cele mai mari coincidențe care mi-a rămas în minte. Cred că merita un articol special pe blog, așa că am căutat articolul și am găsit și alte câteva coincidențe pe niște site-uri străine care mi s-au părut foarte tari. Și nu, nu mă refer la coincidențele de pe 11 septembrie sau la Triunghiul Bermudelor

Fiți atenți:

8.  În 1883, un tip numit Henry Ziegland i-a dat cu flit prietenei lui, care s-a sinucis după câteva zile din cauza depresiei. Fratelui tipei nu i-a căzut prea bine vestea și a hotărât să-l ucidă pe  Henry. L-a urmărit, l-a împușcat, iar apoi și-a luat viața. Totuși, Ziegland nu a murit, iar glonțul cu care a fost împușcat s-a înfipt într-un copac. Acum urmează partea ironică. În 1913, adica mult timp după, din nu știu ce motive tipul a hotărât să taie acel copac. A folosit ditamai dinamita pentru că arborele nu se rupea cu una, cu două. Ei, în timpul exploziei, Henry a murit după ce glonțul din copac a fost propulsat în capul său.  Cum s-o numi asta, kharma? 
Povestea am înțeles că nu e confirmată de vreo sursă oficială. Dar veți vedea că următoarele coincidențe sunt și mai și, iar multe sunt confirmate.

7. Romanciera Anna Parish a găsit într-o librărie din Paris cartea sa preferată din copilărie, numită “Jack Frost și alte povestiri”. A cumpărat-o fără să o deschidă și i-a arătat-o soțului. Ghici ce? Pe prima pagină era scris numele ei și adresa unde a copilărit. Adică era chiar cartea ei.  Aici unul dintre articolele despre întâmplare.
Asta mi-a adus aminte de un film pe care l-am văzut acum ceva timp, tot legat de o carte găsită după vreo 20 de ani, dar nu mai țin minte numele. Putem spune că filmul ăla a avut baze reale, bănuiesc

6.  În 1953, reporterul Irv Kupcinet a fost în Londra pentru încoronarea Elisabetei a II a. În camera sa de la hotel, într-unul dintre sertare, a găsit niște lucruri personale ale starului de baschet Harry Hannin, care era, întâmplător, prieten bun cu el.  Două zile mai târziu, fără să-i spună sportivului despre asta, jurnalistul primește o scrisoare de la Hannin, care-i spune că a găsit în camera sa din Hotel Maurice (în Paris, la mare distanță), tot într-un sertar, o cravată cu numele lui Kupcinet pe ea. Tipul stătuse la hotelul ăla cu câteva luni în urmă.

5.Anthony Hopkins a jucat în 1973 în filmul numit ‘The Girl from Petrovka”, bazat după nuvela cu același nume, a lui George Feifer. Actorul a încercat din răsputeri să găsească acea carte în Londra, însă n-a reușit. A găsit una părăsită pe una dintre băncile unei stații de tren din capitala Angliei. Era chiar cartea personală a scriitorului George Feifer, adnotată. Aici un articol din Daily Mail despre întâmplare.

4. În 1937, un tip numit Joseph Figlock își vedea de treburile lui mergând pe trotoar. Dintr-o dată, în capul său aterizează un bebeluș  de la etajul al patrulea al clădirii pe lângă care trecea. Capul său i-a amortizat căderea copilului care a fost salvat, deși amândoi au avut puțin de suferit. Ghici ce se petrece anul următor? Io cred că-i ușor de ghicit, de aia-i zice coincidență 
Omul își vedea de treaba lui, mergând pe stradă. Dintr-o dată, bum! Un copil de 2 ani îi aterizează în cap.  Din nou, ambii au avut puțin de de suferit după impact, dar au supraviețuit.
Sunt sigur că tipul ăla în anii următori s-a uitat numa în sus când trecea pe lângă clădiri. Adică nu-i ca și cum un porumbel ți-ar lăsa un cadou trecând pe deasupra ta, dar omului i-au căzut doi bebeluși în cap, în ani consecutivi    Articol aici

3.  În Monza, Italia,  regele Umberto I s-a dus pentru a lua masa la un micuț restaurant. Cum se cuvenea, dacă regele vine în  ceva restaurant unde nu prea ai oaspeți de seamă, vine chiar proprietarul să-ți ia comanda. Ei, patronul semăna leit cu Umberto, și la față, și la structura corpului. Așa că au început să vorbească. Ghici ce-au descoperit?
Amândoi au fost născuți pe 14 Martie 1844. Amândoi au fost născuți în același oraș. Amândoi au fost căsătoriți cu o tipă numită Margherita (ce nume tare!). Când tipul și-a deschis restaurantul,  Umberto a fost declarat rege al Italiei.
Ultima coincidență e că în 29 iulie 1900 regele a fost informat că patronul restaurantului a murit în mod misterios, într-un  schimb de focuri. Umberto I a murit asasinat de un anarhist exact în aceeași zi. Bine, asta cu 29 iulie chiar mi se pare trasă de păr, dacă e reală…

2.  Coincidența s-a întâmplat pe Insulele Bermude, din Oceanul Atlantic. În anul 1975, Erskine Ebbin a fost ucis în timp ce se deplasa pe un motor de un taximetrist ce transporta un pasager. Asta se întâmpla pe 18 iulie, conform ziarului acelei vremi. Pe 30 iulie, un an mai târziu,  fratele său, Neville Ebbin conducea același motor în timp ce a fost ucis de același taximetrist, care transporta exact același pasager. Asta da coincidență.
Ce-i drept, insulele alea aveau în 2010 cam 1.800 de locuitori, iar în acea vreme sigur aveau în jur de 1.000 de localnici, deci persoanele care puteau fi implicate în accident se reduc destul de mult. Articol despre asta aici.

1. Coincidența asta mi-a amintit de articol, așa că am decis să o plasez prima. Deci, se iau doi frați gemeni separați la naștere. Au fost botezați de ambele familii adoptive James. Frații ăștia au trăit doar la 45 de mile unul de altul timp de 37 de ani. Au avut amândoi în copilărie un câine pe care l-a chemat Toy. Au avut copii numiți James Allen! Amândoi au condus Chevrolet, le-a plăcut la nebunie berea, au fost fumători înrăiți și au avut ateliere de prelucrare a lemnului în garajul lor.
Vă mai zic o coincidență? Ultima, promit.  Au fost căsătoriți de două ori, prima oară cu o femeie numită Linda, iar apoi cu o femeie numită Betty. Amândoi!

În mod științific, multe din lucruri se pot justifica, având în vedere factorii ereditari și mediul înconjurător. Și mă refer la fumat, bere sau poate preferința la Chevrolet. Dar soțiile, animalul ăla numit Toy și  numele copilui e deja cam mult  Un articol mai amplu aici

Din autobuz

Am văzut că e la modă să postezi întâmplări sau discuții pe care le auzi în tramvai sau în autobuz.  După ce am postat-o pe asta acum două zile, am mai auzit o discuție interesantă chiar ieri, între doi copii de etnie romă.

Mă urc în autobuz de lângă Titulescu și rămân în spate, în picioare. Eram și îmbrăcat în tricou și pantaloni scurți, cu niște papuci de fotbal destul de colorați, exact culorile care cred eu că-i stârnesc pe ăștia.

Lângă mine, cei doi romi  stau jos. Îmbrăcați normal, în geacă și adidași. Bine, ce-i drept, unul dintre ei avea o pereche de blugi cu turul atât de lăsat că dacă-i scurta zici c-ar fi purtat fustă.

Începe unul dintre ei:
-Pfoai, mă, abia aștept să iau alocația! Ioi, că imediat ce-o primesc direct la aparate mă duc, bă! Știi cum bag banii? Așa, direct,  pe sistem. După ce câștig mă duc să-mi iau blugi de ăia, cum are Nicu (cred că totuși a zis Nico), știi, nu? Și o geacă mișto. Așa, pentru banchet. Ca să am cu ce să mă duc.

[Aicia urmează o parte pe care n-am înțeles-o. Nu, nu era în țigănească, vorbeau numa românește, dar chiar n-am înțeles. Bănuiala mea e că vorbea despre cum o să-i pice șeptarii și ce combinații o să facă]

Între timp, ăla care asculta începuse să mă scaneze. S-a oprit fix la papuci, ceea ce era normal,  erau singurele pete de culoare. Mă și așteptam să aud “Boss, ia zi, de unde ți-ai luat adidașii ăștia? Haoleu, că-s mișto, să moară Bibi!”. N-a zis nimic.

Viorel Lis în variantă romă a terminat cu discuția despre păcănele. A trecut la banchet, din care am auzit numa câteva propoziții:

-“Bă, abia aștept să vină banchetu! Pfai. Dar știi ce, bă? Parcă văd că mă duc și mă îmbăt și sparg totul pe acolo. Iar în loc să mă duc acasă ajung la spital!”

N-am mai apucat să văd restul discuției. Am avut de mers numa o stație. Dar nu m-am plictisit deloc! 

Cuplul ciudat din autobuz

În autobuz, 25. Cipariu.

Intru, vad un loc liber, analizez puțin oamenii de lângă, nu observ pe nimeni care să comenteze și mă pun jos. Mare greșeală.
O tipă, tocmai urcată, dintr-o dată se oprește și se uită cu jind la locul pe care m-am așezat. După ea, posibilul ei prieten. Se pun pe scaunele de vizavi, unul în spatele celuilalt. Băiatu’ fierbea de supărare, se întoarce către mine și incepe să se uite insistent, gen: “Uăi, ții mult ocupat scaunul ăla?”. Avea și o umbrelă în mână, parcă-l și vedeam cum ia poziția de drepți și mă fugărește cu ea prin bus.

Parcă începusem să mă simt puțin nașpa. Poate-i stricasem întâlnirea la băiat. Cine știe ce planuri avea, iar eu l-am făcut să stea cu spatele la gagică. Încă nu-mi luasem ochii de la umbrela aia din mâna lui.

El se întoarce, încep să vorbească. Încercam să fiu atent la ce zic, cine știe ce înjurături avea pe țeavă pentru mine. Nu înțeleg nimic, mă întorc la ale mele, parcă ar fi comunicat cu 10 decibeli.

Trec două stații, observ că tipul e atent la absolut orice mișcare din autobuz. La un moment dat se uită în spate, avea privirea aia pe care o ai când nu-ți mai zărești prietenii în îmbulzeala din club. Se întoarce, pune capul jos și se gândește.

La două-trei locuri în spate se aud foșnete. Tipul e gata de asalt. La fel și ea. Nici nu apucaseră cei doi bătrâni să se ridice de pe scaune, că se și trezesc cu tinereii ăștia lângă. Cred c-aveau exact senzația aia când te uiți pe geam și dintr-o data simți răsuflarea unui boactăr lângă tine.

Gata. Au prins loc. De curiozitate, încep să mă uit la ei, să văd ce se întâmplă și de ce-și doreau cu atâta ardoare două locuri alăturate.  Tipa-și încrucișează mâinile și el se uită în partea cealaltă. Serios, bă?  Asta-i tot? Te pomenești că fata era supărată că băiatu’ cu umbrela nu i-a făcut rost de două locuri alăturate mai rapid. Se comportau ca și cum el ar fi înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei, dar tot erau nevoiți să stea împreună.

Spre sfârșit, observ că încep să schimbe câteva replici. Așa, timid, ca și cum ar fi nimerit din greșeală pe locurile alea.  Nu am mai apucat să-i privesc, trebuia să cobor. Ei rămân un mister pentru mine.

1 2 3