Ungurii din Odorheiul Secuiesc, românii și micii

Ungurii din Odorheiul Secuiesc, românii și micii

Ungurii din Odorheiul Secuiesc au devenit virali acum câteva zile, și cred că încă mai sunt, după ce un clujean s-a dus la Kaufland și, aparent, a fost refuzat pe motiv că nu vorbea limba maghiară. Adica nu i-au dat doi mici.

Pe net circulă o grămadă de versiuni privind incidentul, iar acum toți românii s-au scandalizat că vai, suntem străini în țara noastră, nu ne servesc ăștia, trebuie să vorbim maghiară și tot felul de plângăreli.

În primul rând, pentru acei români care sunt ferm convinși că femeia nu l-a servit pentru că nu știa maghiară,  vă amintiți de acel video de acum câțiva ani, când un bărbat a făcut un experiment asemănător, s-a dus tot la ungurii din Odorheiul Secuiesc, în mijlocul secuimii din Sfântul Gheorghe să ceară pâine și nu doar că a vorbit în Română, dar a și purtat o bentiță tricoloră pe cap? Read more

Tortul de la Donner Kebab

Donner Kebab

Donner Kebab e un fast-food de care bănuiesc că ați auzit. Specializat pe kebab, shaorma și ce o mai fi. Nu le cunosc prea bine meniul.
[Bine, se scrie cu un singur N, dar mulți știu că scriu cu doi, așa împușc doi iepuri dintr-o lovitură]

Astăzi, la magazinul din Iulius, vine un bărbat așa, nu foarte bătrân, și cu o siguranță debordantă întreabă:
– Băi, torturi aveți aici? Torturi!
[Vânzătorul nu înțelege , e deja depășit de situație. Cu siguranță nu vine chiar în fiecare zi un tip la fast-food să cumpere tort]
-Poftim? Stați, ce să avem?
-Torturi, bă! Aveți?
-…mm, nu. Nu avem torturi. Încercați mai încolo (arată spre stânga).
-Bine, ok.

Ei. Poate omul voia un tort de shaorma și puțin sos. Să nu fim răi, nu? Numai nu a știut exact cum să ceară. Read more

Dispeceratul de taxi din Cluj

Dispeceratul de taxi

Dispeceratul de taxi nu mi s-a părut până acum chiar cel mai prietenos, asta și pentru că au o mulțime de comenzi și nu au timp să se lungească. Ieri, însă, tipa care mi-a răspuns a fost mai mult decât amuzantă și…de treabă, să zic așa.

Redau mai jos discuția:

-Bună ziua. Aș dori o mașină la pensiunea Valahia, de pe Teleorman.
-Unde? Stați, pensiunea Valahia?
-Da este o clădire roșie, singura de pe stradă
-În Cluj?  Pe Teleorman?
-Da, în Cluj :))   A, pe Tribunul Vlăduțiu, mă scuzați, se intersectează cu Teleorman.
-Stați așa, să caut pe net, că m-ați șocat acum. Deci pe Tribunul Vlăduțiu, pensiunea Valahia. Există așa ceva acum? Mi-am luat șoc, nu am mai auzit în viața mea. Read more

Temperatură de 51 de grade. Căldură mare, mon-cher

51 de grade

O temperatură de 51 de grade e ceva necunoscut pentru țara noastră, încă. Pentru că în ultimele zile în România au fost între 33-37 de grade la soare. Căldură mare, suficientă încât să adormi greu și să te trezești în miez de noapte să faci un duș rece.

De altfel spus, o vreme în care ai putea să-ți faci o omletă fără niciun aragaz, doar punându-ti tigaia la soare (vorba cuiva, care văzuse și ceva experiment la o vreme asemănătoare).

Ei, totuși, cu riscul să mă înjure unii, spun că se poate și mai rău, mult mai rău.  Și o să vă arăt de ce.

În Moldova, la Chișinău, oamenii ar plăti numai să aibă cât avem noi acum la soare. Și-ar lua familie și s-ar muta în România, s-a înteți cererile de acordare a cetățeniei române (și așa multe) ca să stea în răcoarea de 37 de grade de la noi.

Asta pentru că la ei, în urmă cu două zile, au fost…51 de grade. 50 și fucking unu de grade. Voi știți ce înseamnă asta, 51 de grade? Nu, nici eu nu știu și nu aș vrea să aflu.

E o temperatură pe care România nu a cunoscut-o în toată existența ei. Read more

Despre Roma și atracțiile ei mai puțin cunoscute

Roma și atracțiile ei

Roma și atracțiile ei este un subiect dezbătut deseori pe diverse site-uri de turism. Totuși, capitala Italiei nu este cunoscută doar pentru Collosem și pentru toate ruinele rămase de pe vremea Imperiului Roman. Despre Roma și atracțiile mai puțin cunoscute  se vorbește în doar câteva locuri.

Dacă scoți din ecuație clasicele obiective ale Romei, le incluzi pe cele mai puțin cunoscute, tot ți-ar trebui câteva zile bune pentru a le vizita, asta pentru că sunt foarte multe. Bineînțeles, pentru asta ai nevoie și de câteva tips-tricks.

Am fost acum câteva zile în Roma, iar la sugestia unui prieten am făcut un articol despre Roma și atracțiile ei mai puțin cunoscute.

Talciocul din Porta Portese

Cartierul Trastevere este unul dintre cele care incă păstrează un aer roman clasic, cu magazine de cartier și ceva mai puțini turiști în anumite zone.  Să spunem că intâlnim mai mulți Italiano Vero decât pe lângă Colloseum sau pe lângă Gara Termini.

Aici, în fiecare duminică, începând de pe la ora 9 și până la ora 13, se ține cel mai mare târg din Roma (dacă nu din toata Italia). E un fel de bazar, iar odată ce intri în el ai impresia că nu se mai termină. Te înfunzi și doar după o oră vezi că se răresc tarabele.

Dacă vrei să iei suveniruri rudelor și prietenilor, ăsta e locul potrivit de unde ar trebui să o faci. Găsești de la brelocuri, magneți, tricouri, bluze, accesorii, toate la 1 euro, până la genți,  poșete sau blugi la 4-5 euro.  Bineînțeles, am văzut un stand unde se vindeau parfumuri  Dolce & Gabbana sau Versace la 5 euro (sper că nu trebuie să precizez autenticitatea lor).

Read more

Manelele și ambulanța

Vi s-a întamplat vreodată să auziți manele dintr-o mașină, iar când vă uitați spre șosea să vedeți ambulanța? Mie nu. Astăzi a fost premiera.
Și stăteam și mă gândeam dacă oare era vreun pacient în spate.  Poate era melodie cu dedicație, ca să te facă să te simți mai bine, mai puternic în forțele tale.
Cum te-ai simți te ducă ambulanța, să fii acolo, în spate, iar medicii să-ți pună una pentru moral. Stai acolo, în suferința ta și îl auzi dintr-o dată pe Salam “Eu m-am născut nemuritor…”.  Cu siguranță te-ar năpădi ceva sentimente, dar nu pot să-mi dau seama de ce tip.

Read more

Cum am realizat cât de multicultural a devenit Cluj-Napoca

Clujul a fost Capitala Europeană a Tineretului în 2015 și aproape de a deveni Capitala Europeană a Culturii în 2021. Și ca să observi cât de multicultural este orașul trebuie numa să ieși în weekend prin Piata Unirii sau seara prin Piața Muzeului.

Acum făcând abstracție de tipul ce are un Bugs Bunny mai dolofan și de cel cu papagalii magicieni, pe care-i poți vedea seara prin Piața Muzeului, o să observi oameni din foarte multe culturi și de prin toate colțurile lumii, din China până în Africa.

Ieri seară am comandat cu un coleg ceva de mâncare. Am așteptat cât am așteptat, am pus și descrieri adiționale să găsească tipul exact locul unde să vină, pentru că in 8 din 10 cazuri nu găsește blocul și numărul.

Bineînțeles, după aproape două ore mă sună. Nu găsea, se învârtea prin zonă și nu știa unde să vină. Era un tip cu un accent ciudat, la telefon chiar mi se părea că are accent unguresc. Și n-am fost niciodată atât de departe de adevăr. Ever.

Read more

Discuție la bancomat

Un tip se adresează unui bărbat, mai în vârstă, ce stătea rezemat lângă un bancomat. Dar nu era la rând:
-Nu vă supărați, așteptați aici, la coadă?
-Ce? Eu? De ce? Vrei să-mi furi cardul cu sold de un milion de euro? Auzi la el. Ce, crezi că poți? Încearcă!
-Nu, domnule, doar v-am întrebat politicos (își pune cardul).
-Na, că vin aici, să stau la coadă (se pune în rând) Auzi la el, idiotul. Ce mă întreabă. Idiotul.
– (tot el) Crezi că poți să-mi iei banii? Na, eu deja îți știu toate cifrele de la card. Gata. Ce-mi faci acum?
– (Omul pleacă consternat, nici nu-și mai ia chitanța).

*Zece minute mai târziu, vânzătoarea din Profi îl întreabă:
-“Domnule, dar iar ești nervos? Tot timpul când vii aici ești nervos”.

Made my day.

Reghecampf, antrenorul

Ca să vedeți cât de mare e diferența de gândire și de mentalitate dintre Pep Guardiola și marele reghecampf.

Întrebat la conferința de presă dacă vrea să căștige cvadrupla (toate trofeele posibile), Pep a răspuns cu-n “What the fuck?”.
Apoi a continuat și a pus el o întrebare: “Oamenii care au venit pe stadion să vadă acest meci, au fost mulțumiti de ce au văzut? Da? Atunci e destul pentru mine. Dacă voi căștiga trofeele rămâne de văzut”.
La ani distanță, reghe a zis următoarele despre suporteri: “Obiectivul nostru a fost să luăm cele trei puncte. Credeți că trebuie să impresionăm pe cineva? Nu mă interesează acest lucru, Nu mă premiază nimeni dacă jucăm frumos și nu căștigăm cele trei puncte”.
Cum măcar poți să te întrebi vreodată de ce nu-ți vin suporterii la stadion când tu declari chestiile astea? Bine că ai încercat să-l imiți pe Guardiola la tactică, nu ți-a ieșit, dar la altceva nu te-ai gândit să o faci. Nu că aș fi avut așteptări prea mari.

PS: Aceste declarații s-au consumat acum ceva luni bune. Dar având în vedere că încerc să-mi  îmbogățesc blogul după pierderile suferite,  vor fi unele articole la care data publicării nu va corespunde neapărat cu data întâmplării, să zic așa 🙂

La Kaufland

Mi se pare fenomenal cum unii oameni pot să rămână fixați pe un anumit lucru și aleg calea cea mai grea să-l obțină.
Eram în Kaufland, la pâine. O femeie încearcă să obțină cu cleștele ăla o chiflă d-aia mică, dar prinsă bine și băgată foarte în spate. În jur mai erau încă vreo 10 la fel. Puteai să le iei și cu mâna, că erau la îndemână. Dar ea nu. Stabilise o conexiune cu acea chiflă și o voia a ei.
S-a zbătut vreo câteva zeci de secunde până să o ia. În bucăți. Și zdrobită ca o portocală într-un storcător.

1 2 3