Amintirile copilăriei și jocurile ei (partea I)

amintirile copilăriei

De ceva timp tot îmi spun că voi scrie un articol despre amintirile copilăriei și despre cum mă distram/ne distram  prin anii 2000, cand eram in clasa I, dar și mai târziu.

De asemenea, trebuie să mai menționez un lucru. Cu acest articol am acceptat provocarea de a susține Urban Up!, un proiect inițiat de Asociația De-a Arhitectura, care le oferă elevilor de liceu o bună oportunitate de a-și cunoaște orașul. Proiectul a fost derulat în anul 2017 în cadrul programului „Împreună cu Lidl pentru un viitor mai bun”. Totodată, pot fi organizate ateliere și în 2018, fie în licee, în săptămâna Școala Altfel, fie ca activități ale Clubului De-A Arhitectura. Detalii găsiți pe http://www.de-a-arhitectura.ro.

Amintirile copilăriei: De-a v-ați ascunselea

Nu există copil, apt din punct de vedere fizic, să zic așa, care să nu fi jucat măcar o dată, când era mic, de-a v-ați ascunselea. Așa că voi începe amintirile copilăriei cu acest joc.

Eu am avut norocul (i-aș putea spune așa, strict din perspectiva asta) să stau într-o zonă apropiată de Parcul Tineretului din Botoșani. O zonă, la vremea aceea, cu multe oportunități de joacă, printre care și de-a v-ați ascunselea.

Ne adunam câte 10, mari și mici, făceam alegeri și vedeam cine trebuie să “stea la mijat” (nu știu în alte zone cum se zice). Ne împrăștiam absolut peste tot, prin parc  și prin împrejurimi. Dacă găseam ascunzători ingenioase eram zei în acea seara.

Țin minte că într-o zi mi-am pus în gând doar să-l sperii pe cel care trebuia să ne caute. M-am pus exact într-un colț, iar după ce m-a văzut am strigat tare să-l sperii. Tipul a fost atât de șocat încât a stat nemișcat timp de 3-4 secunde. Și eu bineînțeles că am avut timp  să zic “tic tac mine” și să scap.

Și pentru că vorbeam de ascunzători ingenioase, au fost câteva:

  1. Statul pe bancă, în parc, cu spatele și cu haine închise la culoare.  Fiind seară și parcul destul de mare, unii au început să stea pur și simplu jos, pe o bancă. Nimeni nu-și permitea să se aventureze până lângă bancă. Risca să se îndepărteze prea tare.  Așa că noi stăteam liniștiți și celălalt, de cele mai multe ori, credea că e un bătrân care a ieșit la aer 🙂
  2. Cățărarea într-un copac mai ferit de ochii celorlalți. Cum era parcul aproape, unii se urcau într-un copac și stăteau acolo liniștiți. Țin minte că la un moment dat m-am urcat pe un stâlp  să am o vedere mai de ansamblu, dar arătam atât de caraghios urcat acolo, că un tip a râs atât de tare încât a căzut din copac. La propriu.
  3. Asta nu e o ascunzătoare, dar o persoană țin minte că a fost atât de ingenioasă încât a adus cu el o pereche de stații emisie-recepție. Deși aveau o rază de acțiune de vreo 20-30 de metri, aproape ne băteam între noi să fim unul dintre cei care le are.

Acea zonă, cu Parcul Tineretului din Botoșani, se numea cu mult timp înainte, adică în perioada comunistă  “Vietnam”. Cauza bănuiesc că nu e foarte greu de intuit.

amintirile copilăriei

Amintirile copilăriei: Fotbal și playstation

De dimineață până seară gașca ce se reunea pentru de-a v-ați ascunselea, se aduna și în parc pentru obișnuitele partide de fotbal. La ordinea zilei erau jocuri  care fac parte din amintirile copilăriei: Românaș, Baraj, 21, Victoria sau  clasicul “Două goluri sau 10 minute”.

Porțile erau de obicei făcute din doi copaci, un gard sau un copac și două-trei cărămizi.  Aveam două terenuri, care în prezent nu mai există, pentru că parcul s-a schimbat destul de mult.

Toată lumea voia să fie în echipă cu cei mai mari și de obicei cei mici stăteau în poartă. Țin minte că eram foarte fericit atunci când jucam cu băieți cu 3-4 ani mai mari decât noi și nu stăteam în poartă, puteam merge în atac. Dacă mai și driblam doi dintre ei, asta visam în acea noapte.  Să nu mai zic de goluri.

Dar în acea perioadă aveam și jocuri pe calculator.  Am avut Nintendo (cred) și Playstation 1 în acea perioadă. Deși acum dacă aș juca acele jocuri aș spune că sunt foarte nerealiste și au o grafică foarte rea, atunci mi se părea cea mai reală chestie din lume. Încă țin minte cum stăteam în casă doar jucându-mă.

amintirile copilăriei

Amintirile copilăriei: alte jocuri

Încă țin minte o grămadă de alte jocuri pe care le jucam în acea perioadă. Printre ele  îmi amintesc Gardiana 10; Sticluța cu otravă; Flori, fete și băieți, melodii sau cântăreți; Telefonul fără fir; Țară, țară vrem ostași  sau Lapte gros.

Ne strângeam în grupuri mixte, 5 fete și 5 băieți sau ceva de genul și ne jucam tot până seară. Mi-am făcut o grămadă de julituri de la jocurile în care trebuia să alergi. Dar bineînțeles că a doua zi tot acolo eram. Sau poate jucam ceva care nu cerea un efort fizic, precum “Flori fete și băieți, melodii sau cântăreți”.  Mai ales dacă-ți plăcea o anumită fată, atunci chiar voiai să afli ce preferințe are.

Era perioada în care îți făceai CD-uri cu Fifa și GTA, MiniClips sau Counter-Strike. Vremea în care foloseai dischete și erau foarte utile. Timpul în care beai Sifon. Anii în care România te scotea din casă la Campionatul European sau Mondial și în care oamenii te întrebau ce vrei să te faci când o să fii mare.

Pentru nostalgici, vă pun la dispoziție o melodie foarte frumoasă ce surprinde destul de bine aceste aspecte. E compusă de Leasă Dragoș și se numește Diferențe.

Noi  vs Ei

Iar în încheiere mai vreau să spun un lucru. În momentul ăsta toată lumea îi critică pe cei născuți după anul 2000. Le spun că ei nu au avut o copilărie, că ei nu știu să se distreze, că ei stau non stop pe Facebook și multe altele.  Poate unele lucruri sunt adevărate, nu zic nu.

Dar nu e doar vina lor. Și noi, care stăteam de ziua până seara și ne jucam, o dată ce am avut un Playstation sau un PC, nu am fost foarte diferiți de ei. Stăteam închiși în casă să jucam FIFA 98 sau FIFA 2000, iar dacă ne plictiseam ieșeam afară.

De ce ieșeam afară? Pentru că nu aveam atâtea opțiuni pe câte au cei de acum. Nu exista Facebook, nu aveam atâtea jocuri pe calculator și nici măcar nu aveam telefoane sau terenuri sintetice și săli de sport moderne. Când ne-a arătat cineva din cartier un telefon, ne-am strâns în jurul lui vreo 10 și ne uitam ca proștii.

Erau multe lucruri care lipseau pe acea vreme și pe care le-am descris mai sus. Dar sunt multe lucruri care lipsesc în acest moment și pe care le aveam la acel moment.  În parcul de lângă mine au dispărut două terenuri pe care se putea juca fotbal sau altceva. Sunt sigur că multe alte parcuri sunt în situația asta. Au dispărut o grămadă de locuri unde îți puteai petrece timpul liber, iar acum sunt clădiri, parcări sau grădini. În Botoșani, pe locul unde era un teren de fotbal improvizat și plin zilnic, acum există Uvertura Mall. Mai vreți exemple?  Mai sunt o grămadă.

Unii copii, care au acum 7-8 ani, nici dacă ar vrea ei să-și petreacă  timpul ca noi, nu ar putea. Pur și simplu nu ar avea unde să meargă și să alerge de nebuni. Unde să o facă, în Mall? Să alerge prin grădinile amenajate sau prin parcările pline de mașini,  ce erau odinioară terenuri improvizate de fotbal sau spații în care te desfășurai în voie? La mine în cartier nu mai există locuri de genul ăsta.


Sursa foto: Troll Football

 

Intră și aici

2 comments

  • partea cu sacrificarea locurilor de joaca pentru parcuri sau parcari nici eu n-o inteleg, asa e si la mine in sat, noroc ca inca mai este fosta baza sportiva, unde cu risc de a te alerga un administrator batran si nebun mai poti bate mingea

    • Da. Înțeleg. Au mai rămas și la mine, dar mult prea puține. Majoritatea sunt pe terenurile de ciment ale școlilor gimnaziale sau liceelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *