Comentatorii meciurilor de fotbal și România

comentatorii meciurilor de fotbal

Comentatorii meciurilor de fotbal din România diferă foarte mult. De la foarte slabi, la buni și foarte buni. Gusturile nu se discută.

De altfel, majoritatea au fost făcuți cu ou și cu oțet, jigniți și înjurați de telespectatori pe Facebook și în realitate. Poate uneori o meritau, e clar. Dar nu mi-a plăcut niciodată să intervin aici. Mai ales atunci când făceau greșeli precum confundarea unui fotbalist, a unei echipe sau greșirea unui număr de goluri, gen.

Se mai întâmplă, iar pe cei care sunt de părere că acei crainici nu au voie să greșească în sensul ăsta îi invit să comenteze meciurile. În maxim 2-3 partide vor fi în stare și să-l confunde pe Gnohere cu Alibec, chiar dacă culoarea pielii diferă la ei. Asta din cauza ritmului meciului sau a presiunii.

Totuși, cât am lucrat în presă am învățat să fiu obiectiv și nu pot să înțeleg comentatorii de fotbal ce nu pot să facă asta în timpul unui meci de fotbal, indiferent cine joacă.

Bine, există exceptii. Bogdan Socol, spre exemplu, care e un fan declarat al lui Real Madrid. Dacă e să își expună părerea într-o fază din El Clasico, e clar că o va judeca puțin în favoarea Realului.

Dar dacă ai o fază unde nu există dubii. E ori albă, ori neagră, iar tu spui ca “a fost la limită, dar parcă totuși nu a fost” – atunci ai o problemă.

România a jucat în seara asta cu Danemarca în ultimul meci din preliminariile  pentru Campionatul Mondial. S-a terminat 1-1,  tricolorii smulgând un egal cu un om în minus, în deplasare, cu un adversar mai valoros.

Așa, în minutul 37, Bendtner, jucătorul  cel mai luat la mișto din istorie (cred), a marcat un gol dintr-o pasă a lui Eriksen. Tușierul a indicat offside.

Pe reluări se vede că danezul nici dacă ținea mâinile în față sau mergea cu capul înainte, ca la finish la atletism, tot era cu jumătate de metru în spatele lui Chiricheș.

S-a făcut stop cadru pe fază. Ghici ce a spus comentatorul? (nu-i prea cunosc după voce) – “La limită, la limităă. Dar, pare să fi fost offside”. Zău?

Să facem un exercițiu de imaginație. Dacă era situația invers, era scorul de 1-1, iar România marca la faza asta. Ce s-ar fi întâmplat? Părerea mea e că ar fi strigat de cel puțin trei ori “hoții” și (aici nu sunt sigur) ar fi făcut o asemănare cu meciul de tristă amintire pentru noi și arbitrat de Urs Meier.

Oare (pentru comentatorii meciurilor de fotbal) e atât de greu să fii corect (obiectiv e prea puțin spus), fie că e vorba de naționala României?

Aici faza:

Mingea trimisă de Bendtner a ajuns în poarta noastră, dar arbitrul dictează ofsaid. Urmăriți meciul Danemarca-România, pe TVR 1 și pe TVR HD! http://bit.ly/2hVr9qC

Posted by StirileTVR on 8 Octombrie 2017

Aruncă un ochi și aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *