Tortul de la Donner Kebab

Donner Kebab

Donner Kebab e un fast-food de care bănuiesc că ați auzit. Specializat pe kebab, shaorma și ce o mai fi. Nu le cunosc prea bine meniul.
[Bine, se scrie cu un singur N, dar mulți știu că scriu cu doi, așa împușc doi iepuri dintr-o lovitură]

Astăzi, la magazinul din Iulius, vine un bărbat așa, nu foarte bătrân, și cu o siguranță debordantă întreabă:
– Băi, torturi aveți aici? Torturi!
[Vânzătorul nu înțelege , e deja depășit de situație. Cu siguranță nu vine chiar în fiecare zi un tip la fast-food să cumpere tort]
-Poftim? Stați, ce să avem?
-Torturi, bă! Aveți?
-…mm, nu. Nu avem torturi. Încercați mai încolo (arată spre stânga).
-Bine, ok.

Ei. Poate omul voia un tort de shaorma și puțin sos. Să nu fim răi, nu? Numai nu a știut exact cum să ceară.

Pe de altă parte, mă gândeam cum a ajuns bărbatul tocmai la Donner Kebab să ceară un tort. Și mi-a venit în minte un scenariu.
Poate era ziua unui prieten de-al lor și aștia voiau să-i ia un tort pe ultima sută de metri. Dar înainte de asta, au zis să facă mișto de ăla care nu prea le are cu fast-foodul și astea. Și cam așa a decurs situația:

-Bă, Gicule, ia du-te tu și cumpără un tort la al nostru’.
-Da, boss. sigur. Dar știi că eu nu-s cu astea. Unde merg, la cine, cât costă?
-Gicule. Faci așa. Te duci în Iulius la foodcourt. E la etaj, unde e mâncare, vezi multă lume că stă la masă. Mergi direct la Donner Kebab. Îți zic, fac ăia niște torturi, îți lasă gura apă! Și nici nu e scump.
-Perfect. Acolo merg, să mai iau ceva? O amandina, un ecler, ceva? Bănuiesc că au.
-Au, au. Da lasă, ia tortul numa. Vedem noi după.
-Bine. V-am lăsat. Salutare!

Asta ar fi o posibilitate. Dacă mai aveți altele, le puteți lăsa la comentarii.
Dacă am fost prea sarcastic, mea culpa 🙂

 

Later Edit:  Mi-a scris un prieten că pe vremea când lucra la KFC i-a cerut o doamnă salată Boeuf. Tot așa, foarte serioasă. O fi fost soția domnului?

Aruncă un ochi și aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *