Cuplul ciudat din autobuz

În autobuz, 25. Cipariu.

Intru, vad un loc liber, analizez puțin oamenii de lângă, nu observ pe nimeni care să comenteze și mă pun jos. Mare greșeală.
O tipă, tocmai urcată, dintr-o dată se oprește și se uită cu jind la locul pe care m-am așezat. După ea, posibilul ei prieten. Se pun pe scaunele de vizavi, unul în spatele celuilalt. Băiatu’ fierbea de supărare, se întoarce către mine și incepe să se uite insistent, gen: “Uăi, ții mult ocupat scaunul ăla?”. Avea și o umbrelă în mână, parcă-l și vedeam cum ia poziția de drepți și mă fugărește cu ea prin bus.

Parcă începusem să mă simt puțin nașpa. Poate-i stricasem întâlnirea la băiat. Cine știe ce planuri avea, iar eu l-am făcut să stea cu spatele la gagică. Încă nu-mi luasem ochii de la umbrela aia din mâna lui.

El se întoarce, încep să vorbească. Încercam să fiu atent la ce zic, cine știe ce înjurături avea pe țeavă pentru mine. Nu înțeleg nimic, mă întorc la ale mele, parcă ar fi comunicat cu 10 decibeli.

Trec două stații, observ că tipul e atent la absolut orice mișcare din autobuz. La un moment dat se uită în spate, avea privirea aia pe care o ai când nu-ți mai zărești prietenii în îmbulzeala din club. Se întoarce, pune capul jos și se gândește.

La două-trei locuri în spate se aud foșnete. Tipul e gata de asalt. La fel și ea. Nici nu apucaseră cei doi bătrâni să se ridice de pe scaune, că se și trezesc cu tinereii ăștia lângă. Cred c-aveau exact senzația aia când te uiți pe geam și dintr-o data simți răsuflarea unui boactăr lângă tine.

Gata. Au prins loc. De curiozitate, încep să mă uit la ei, să văd ce se întâmplă și de ce-și doreau cu atâta ardoare două locuri alăturate.  Tipa-și încrucișează mâinile și el se uită în partea cealaltă. Serios, bă?  Asta-i tot? Te pomenești că fata era supărată că băiatu’ cu umbrela nu i-a făcut rost de două locuri alăturate mai rapid. Se comportau ca și cum el ar fi înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei, dar tot erau nevoiți să stea împreună.

Spre sfârșit, observ că încep să schimbe câteva replici. Așa, timid, ca și cum ar fi nimerit din greșeală pe locurile alea.  Nu am mai apucat să-i privesc, trebuia să cobor. Ei rămân un mister pentru mine.